Deparazitarea animalelor de companie
Deparazitarea animalelor de companie, atât la câini, cât și la pisici, este esențială pentru menținerea sănătății acestora. Omiterea sau nerespectarea frecvenței acestor proceduri, conform indicațiilor medicului veterinar, poate duce la afecțiuni serioase. Animalele de companie pot fi afectate de două categorii de paraziți: interni, precum viermii intestinali, și externi, cum sunt puricii și căpușele.
Paraziții pot cauza de la probleme de sănătate minore, cum ar fi iritații ale pielii și disconfort, până la afecțiuni serioase, care pot pune în pericol viața patrupedului tău. Babesioza și dirofilarioza sunt boli grave transmise prin mușcătura căpușelor, respectiv a țânțarilor, și pot fi fatale pentru cățelul tău.
În plus, deparazitarea eficientă a patrupedului tău te protejează inclusiv pe tine și pe ceilalți membri ai familiei tale de zoonoze. Viermii pot fi prezenți în intestine pentru o lungă perioadă de timp, fără simptome evidente. Anemia, oboseala, balonarea, pierderea în greutate, modificarea scaunului și vărsăturile sunt doar câteva dintre simptomele provocate de paraziții intestinali, care pot duce, în timp, la probleme de sănătate extrem de grave.
De ce este importantă deparazitarea?
Ce presupune deparazitarea pentru căței?
Deparazitarea internă la căței ar trebui să înceapă în jurul vârstei de 2 săptămâni. Aceasta se face în clinica veterinară și presupune administrarea unor comprimate, sau siropuri dozate conform vârstei și greutății companionului tău. Rapelul este esențial în deparazitarea internă, mai ales dacă patrupedul elimină paraziți prin fecale sau vărsături, astfel că după câteva zile de la prima doză, trebuie administrată o doză suplimentară, pentru siguranța eliminării larvelelor și a reapariției paraziților.
Medicul veterinar îți va recomanda o schemă eficientă și sigură de deparazitare, de obicei la fiecare trei luni, sau în funcție de mediul în care trăiește cățelul tău, cea mai sigură și eficientă, fiind în urma examenului coproparazitologic.
Deparazitarea externă trebuie realizată pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp, iar în perioadele cu risc crescut de infestare cu căpușe, cum ar fi primăvara, vara și toamna, se recomandă aplicarea unor măsuri suplimentare de protecție.
Există două tipuri de substanțe antiparazitare: substanțe administrate oral, precum izoxazolinele, care acționează sistemic și elimină puricii și căpușele după ce se hrănesc de pe animal și substanțe repelente (topice) care împiedică atașarea paraziților și reduc riscul transmiterii bolilor.
Ce presupune deparazitarea pentru pisici?
Paraziții interni pot cauza diverse afecțiuni la pisici, inclusiv protozooze, nematodoze, cestodoze și, mai rar, trematodoze. Acești paraziți pot afecta nu doar sistemul digestiv, ci și alte organe, cum ar fi plămânii, ficatul și rinichii, provocând simptome variate, de la tulburări gastrointestinale la probleme respiratorii sau anemie. Chiar dacă pisica ta stă doar în casă, deparazitarea trebuie făcută conform recomandărilor medicului veterinar pentru a preveni astfel de probleme.
Dacă ai un pui de pisică, va trebui să mergi la medicul veterinar pentru o schema de deparazitare completă. Prima deparazitare internă se face de obicei la vârsta de 14 zile, urmând rapeluri, o dată la fiecare două săptămâni, până la vârsta de 8 săptămâni, apoi lunar până la vârsta de 6 luni. Dupa vârsta de 6 luni, deparazitarea se va efectua o dată la 3-6 luni, în funcție de stilul de viață al pisicii.
Este important să realizăm deparazitarea la pisicile adulte de două ori pe an, dar în funcție de stilul de viață al pisicii, medicul veterinar îți poate recomanda efectuarea deparazitării chiar și de 3-4 ori pe an.
Preferabil, deparazitarea externă se face după vârsta de 7-8 săptămâni. În cazuri speciale, medicul veterinar va folosi soluții adecvate puilor de pisică.
De ce să alegi clinica veterinară SpeedVet
La SpeedVet tratăm foarte serios aceasta procedură, fie că vorbim despre deparazitarea internă sau externă, pornind de la acuratețea analizelor de laborator, care identifică prezența paraziților, până la tratamente eficiente, țintite, pentru eliminarea acestora. În plus, medicii noștri experimentați îți vor explica cele mai sigure și mai eficiente metode de prevenție, pentru ca animăluțul tău să nu ajungă la niciuna dintre afecțiunile menționate mai sus.
Ce spun clienții
Întrebări frecvente
-
Câinii infestați cu paraziți interni pot prezenta simptome precum diaree, vărsături, pierdere în greutate și lipsa apetitului. Paraziții externi, cum ar fi puricii, pot provoca mâncărimi intense, pierderea blănii și reacții dermatologice.
Și pisicile pot manifesta simptome similare, precum scăderea apetitului, tuse și dificultăți respiratorii în cazul paraziților interni. Puricii pot cauza mâncărimi severe, leziuni pe piele și comportament agitat.
-
Poți aplica acasă rapelul pentru deparazitarea externă, folosind produse recomandate de către medicul veterinar (zgardă, repelante). În cazul deparazitării externe, este esențial să mergi în clinică pentru stabilirea unei scheme adecvate de prevenție pentru patrupedul tău, care include tipul medicației, ajustarea dozajului și frecvența rapelului, în funcție de greutatea și vârsta companionului tău, dar și o atenție deosebită pentru puiuți.
-
Examenul coproparazitologic este principala analiză pentru detectarea paraziților interni, iar pentru paraziții externi, un examen clinic detaliat este de obicei suficient.
-
În cazul deparazitării interne, pot exista reacții adverse cum ar fi vărsături, diaree și disconfort, iar în cazul celei externe sunt posibile reacții alergice, în locul aplicării soluțiilor repelante. Medicul veterinar îți va explica la ce să te aștepți și ce măsuri să iei.
-
Frecvența schimbării depinde de produsul folosit, dar în general, zgărzile trebuie înlocuite la fiecare 3-6 luni, pentru a-și menține eficiența.
-
Da, există produse special formulate pentru siguranța femelelor gestante. Medicul veterinar îți va prezenta cele mai potrivite opțiuni.