Chirurgie veterinară

Chirurgie Veterinara de Urgenta SpeedVet

Când este necesară o intervenție chirugicală?

În situații de urgență, atunci când companionul tău a suferit o traumă sau un accident, intervenția chirurgicală poate repara fracturi, leziuni interne sau ale țesuturilor. Intervențiile chirurgicale sunt utilizate și pentru tratarea unor afecțiuni mai grave, cum ar fi de exemplu, eliminarea unor tumori, sau rezolvarea obstrucțiilor intestinale.

La clinica veterinară non-stop SpeedVet acoperim o arie extinsă de intervenții chirurgicale, atât în domeniul ortopediei (fracturi, luxații), al țesuturilor moi (sterilizări, castrări, plăgi traumatice, tumori), cât și al oftalmologiei (entropion, ectropion).

Punem accent pe calitatea și eficiența dotărilor, pentru că ne dorim ca animalul tău de companie să se bucure de cea mai buna îngrijire. De aceea, blocul nostru operator este dotat cu aparatură și instrumentar de ultimă generație, cu ajutorul cărora veterinarii noștri pot îndeplini un act chirugical la cel mai înalt nivel.

Acordăm o deosebită atenție îngrijirii preoperatorii a companionului. Anestezia și analgezia este adaptată individual la necesitățile pacientului, ceea ce garantează faptul că animăluțul tău nu va suferi, și contribuie la recuperarea rapidă a acestuia. 

Unul dintre chirurgii din echipa noastră veterinară este dr. Adrian Iurcenco, cu o experiență de peste 10 ani în domeniul urgențelor și traumatologiei. Cu mii de cazuri rezolvate cu succes, Dr. Adrian Iurcenco vă stă la dispoziție oricând, dar în special în momentele critice în care animalul tău de companie are nevoie de chirurgie de urgentă și anestezie.

Pregatire chirurgie SpeedVet

Pregătirea patrupedului pentru o intervenție chirurgicală

Pentru intervențiile chirurgicale planificate, medicii noștri veterinari specializați îți vor oferi indicații clare, inclusiv restricția alimentației cu maximum 12 ore înainte de procedură.

În cazul intervențiilor care presupun anestezie generală, medicul chirurg va recomanda un consult preanestezic care include anumite investigații pentru siguranța patrupedului, cum ar fi un set complet de analize, pentru evaluarea stării generale de sănătate. După caz, pot fi necesare o evaluare imagistică (ecografie sau radiografie) și un consult cardiologic pentru a reduce riscurile asociate anesteziei generale.

Chirurgie Veterinara de Urgenta SpeedVet

Ce se întâmplă în timpul și după intervenția chirurgicală?

Pe durata intervenției chirurgicale, companionul tău este sedat, intubat și monitorizat constant. Medicul anestezist va fi prezent în permanență, asigurându-se că tensiunea arterială, frecvența cardiacă și oxigenarea sunt în parametri optimi.

După încheierea intervenției chirurgicale, animăluțul va fi atent monitorizat în perioada postoperatorie de către o echipă medicală dedicată și va primi medicamente analgezice și tratamentul prescris de către medicul specialist coordonator, pentru a asigura o recuperare rapidă și cât mai confortabilă.

Chirurgie veterinara de urgenta SpeedVet

Ce tipuri de intervenții chirurgicale oferim?

Efectuăm o gamă largă de intervenții chirurgicale, atât pentru animale de companie cât și pentru animale exotice. Realizăm operații de chirurgie veterinară în regim de urgență, chirurgie ortopedică, chirurgie oncologică pe cavitatea abdominală și toracică, la nivel cutanat, intervenții pe tubul digestiv, colecistectomii, intervenții pe aparatul urinar, cezariene, sterilizări/castrări.

Ne asigurăm că fiecare procedură este efectuată cu grijă și în siguranță pentru animăluțul tău, la cel mai înalt standard de calitate.

De ce să alegi clinica veterinară SpeedVet

Echipa noastră de medici specialiști, cu vastă experiență în chirurgie și anesteziologie, utilizează echipamente de ultimă generație, în săli de operație moderne, dotate la cele mai înalte standarde. Asigurăm astfel cele mai bune condiții pentru intervențiile chirurgicale și o atenție constantă pentru confortul și recuperarea rapidă a patrupedului tău.

Dr. Adrian Iurcenco, clinica veterinara de urgenta SpeedVet
Dr. Andreea Denisa BRIHAC, clinica veterinara de urgenta SpeedVet
As. Thea Gabriela Chirulescu, clinica veterinara de urgenta SpeedVet
Dr. Bianca Maria HUTANU, clinica veterinara de urgenta SpeedVet
As. Maria Marin, clinica veterinara de urgenta SpeedVet
Dr. Cosmina Andreea MIHAI, clinica veterinara de urgenta SpeedVet
As. Marian PÂRVULESCU, clinica veterinara de urgenta SpeedVet
As. Alexandra SANDULESCU, clinica veterinara de urgenta SpeedVet

Ce spun clienții

Întrebări frecvente

  • În cazul intervențiilor ușoare și fără complicații, cum este sterilizarea / castrarea, recuperarea este rapidă și îți poți lua companionul acasă, în aceeași zi.

    Pentru intervențiile complexe, patrupedul poate rămâne internat 24-48 h, pentru monitorizare și tratament.

  • Operația este un eveniment stresant pentru pacienți, iar recuperarea presupune terapie specializată în liniște și necesită odihnă, iar vizita proprietarului îi poate provoca agitație. Recomandarea noastră este să aștepți ziua următoare pentru vizită.

  • În general, patrupedele pleacă din clinică cu un guler special, care le împiedică să ajungă la zona operată și să desfacă firele de sutură. Îți recomandăm să păstrezi indicația medicilor clinicii noastre, referitor la perioada de menținere a gulerului.

  • După o intervenție chirurgicală, patrupedul tău poate prezenta disconfort în zona abdominală, din cauza anesteziei, care încetinește mișcarea stomacului și a intestinelor. Este normal să bea apă, dar să refuze mâncarea în primele zile.

  • Dacă prezintă disconfort după operație, vei observa că este agitat, plânge, se linge excesiv și reacționează agresiv, daca îl atingi în zona operată. La externare ,medicul veterinar îi va prescrie analgezice și vei primi recomandări clare de administrare a acestora, pentru a elimina disconfortul patrupedului tău.